„Puţine ţări au reuşit să evite criza după liberalizarea financiară şi integrarea globală“, notează Martin Wolf, unul dintre cei mai influenţi jurnalişti economici din lume, în cel mai recent editorial publicat în cotidianul britanic „Financial Times“.

Acesta invocă drept exemple situaţiile prin care au trecut Statele Unite (în 1930), Japonia şi Suedia (la începutul anilor '90), Mexic şi Coreea de Sud (la sfârşitul anilor '90) şi problemele cu care se confruntă astăzi SUA, Marea Britanie şi zona euro.

Comentariile lui Wolf vin pe fondul publicării, săptămâna trecută, a unui proiect al Beijingului privind liberalizarea economiei. Planul este împărţit în trei etape. Prima, care se va desfăşura în următorii trei ani, se axează pe realizare unui volum mai mare de investiţii peste hotare, în contextul „contracţiei băncilor şi companiilor vestice, care vor lăsa astfel loc pentru investiţii din partea Chinei“, prezentând astfel o „oportunitate strategică“.

Faza a doua, care va dura 3-5 ani, presupune încurajarea străinilor să se împrumute în yuani (moneda naţională a Chinei), contribuind astfel la promovarea valutei pe plan internaţional şi creşterea acesteia în rezervele valutare ale statelor. Totodată, acest pas va dărâma foarte multe bariere comerciale.

A treia etapă presupune liberalizarea cursului yuanului, care deocamdată rămâne sub controlul strict al băncii naţionale a Chinei, care menţine un curs slab pentru impulsionarea exporturilor.

Analiştii avertizau încă de la începutul anului trecut asupra pericolului de „supraîncălzire" a economiei chineze.

Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, avertizează că există „motive serioase de îngrijorare în legătură cu izbucnirea unei crize" şi în China. Krugman spune că Beijingul „devine încet-încet un nou punct periculos". Principalii factori de risc pentru cea mai mare economie asiatică sunt „bula imobiliară în inflaţie constantă" şi sentimentul că guvernul este condus de corupţie şi „nu dă impresia că ştie ce face", mai degrabă neliniştind pieţele.

Practic, se tem că, după aproape trei decenii de creştere constantă a economiei, cu avansuri puternice în ultimii ani (8,7% în 2009, 10,3% în 2010 şi aproximativ 8% în 2011), aceasta va încetini brusc. Există semne îngrijorătoare. Piaţa imobiliară a înregistrat o scădere semnificativă a preţurilor, exporturile (care depind de cererea din Europa şi SUA) au fost afectate, iar statul are datorii ascunse în valoare de 1.500 de miliarde de dolari de pe urma proiectelor ambiţioase de infrastructură.

Inflaţia scade, populaţia plăteşte

În plus, 2011 a însemnat o luptă dură cu inflaţia, pe care Beijingul a câştigat-o doar pe spatele populaţiei. Guvernul a reuşit să ducă în jos rata inflaţiei, însă chinezii nu se mai pot împrumuta, ceea ce a contribuit la căderea pieţei imobiliare. În lipsă de finanţare, mediul de afaceri a fost decimat: mulţi şi-au pierdut afacerile în faţa cămătarilor de la care s-au împrumutat, alţii s-au sinucis pentru că nu mai făceau faţă datoriilor.

Efecte globale

Starea pieţei imobiliare chineze influenţează semnificativ preţurile la nivel mondial. Pentru că este vorba de un sector vast şi, până nu demult, unul dintre cele mai înfloritoare, cererea pentru materiale de construcţii din China a dus la scumpirea materiilor prime la nivel mondial.

Întreprinderile mici şi mijlocii contribuie cu 60% la Produsul Intern Brut al statului şi generează 80% din totalul locurilor de muncă, potrivit datelor Ministerului Comerţului de la Beijing.

De la începutul acestui an, banca centrală a Chinei a majorat de cinci ori dobânda-cheie pentru a descuraja creditarea şi pentru a combate inflaţia. În plus, Guvernul de la Beijing a cheltuit 200 de miliarde de dolari în 2011 pentru a construi zece milioane de locuinţe sociale. Autorităţile încearcă să-i determine astfel pe chinezi să nu-şi cumpere case pentru a evita formarea unei bule imobiliare.

Economia chineză va înregistra o încetinire semnificativă anul acesta, iar asta va forţa factorii de decizie de la Beijing să reducă dobânda-cheie şi să relaxeze restricţiile privind intrările de capital, spune Nouriel Roubini, economistul care a prezis criza izbucnită în 2007.

"Va exista o încetinire semnificativă anul acesta“, soune Roubini, fondatorul Roubini Global Economics şi profesor de Economie la Universitatea din New York într-un interviu pentru Bloomberg. „Piaţa imobiliară are probleme. Creşterea exporturilor încetineşte. Dacă nu fac ceva – stimulare prin politica monetară şi fiscală – există riscul ca ritmul de creştere să scadă sub 8%“. continuă acesta.

Produsul Intern Brut al Chinei a crescut cu 9,2% anul trecut, marcând cel mai redus nivel din ultimii 10 ani, din cauza căderii pieţei imobiliare şi a scăderii exporturilor, pe fondul crizei din Europa.

Considerată cândva „atelierul lumii“, China se confruntă acum cu un număr tot mai mare de companii care îşi mută fabricile şi celelalte operaţiuni în alte state asiatice din cauza creşterii salariilor cerute de chinezi şi a pieţei muncii aflate sub control strict.

„Salariile cresc, aşa că ne confruntăm cu o situaţie în care trebuie să găsim alte locuri în care ne putem produce lucrurile la preţuri foarte competitive“, explciă Armin Struckmeier, CEO al producătorului german de produse pentru copii Novatex GmbH.

„O bună parte a producătorilor se vor muta în afara Chinei şi se vor duce fie în alte state care oferă costuri reduse, precum Mianmar sau Vietnam, însă mulţi se vor duce şi în Europa, America de Sud şi Statele Unite“, a declarat Stuckmeier pentru CNBC.

Compania a mutat deja o parte din producţie în SUA, despre care Stuckmeier spune că a devenit un „pământ fertil“ pentru producţie ieftină.

„Forţa de muncă este calificată, astfel că poţi ajunge la o situaţie a producţiei care este competitivă faţă de ceea ce este în Asia acum“, spune executivul german.

În 2011, salariul mediu a crescut în China cu 22%, după o creştere de aproape 30% în 2010, potrivit Reuters.

Recent, Guvernul de la Beijing a anunţat că vrea să majoreze salariul minim pe economie cu cel puţin 13% până în 2015.

Acesta este unul dintre motivele care au forţat şi compania canadiană B+H Architects să se extindă în afara Chinei, unde îi fusese sediul în ultimii 20 de ani.

„Provocarea este piaţa muncii, tot mai restrânsă. În timp ce operaţiunile noastre se dezvoltă, este tot mai greu să găseşti tineri bine instruiţi – arhitecţi, designeri – de care avem nevoie pentru a continua expansiunea afacerii noastre“, explică Bill Nankivell, CEO al companiei.